Ia este o cămașă purtată de femei, caracteristică portului naţional românesc, confecţionată din pânză albă de cânepă, bumbac, de in sau de borangic. Ia este împodobită cu broderii sau cusături.

În Banat broderiile se combină foarte des cu dantela, iar iile sunt brodate şi împodobite cu şabace, găurele ornamentale făcute în pânză.

Tipuri de cămăşi

După sistemul de croială se întâlnesc două tipuri de cămăşi: cămaşa dreaptă sau slobodă şi cămașa încreţită în jurul gâtului.

Cămaşa dreaptă este frecvent întâlnită, având formă de T şi fiind croită din trei lați (trei foi de pânză). Foaia de pânză se îndoaie peste umăr, se răscroieşte rotonjimea gâtului, iar în faţă se crestează gura cămăşii. Partea de pe piept a cămăşii se numeşte stanul din faţă, iar cea din spate se numeşte stanul din spate. La subraţ sunt introduşi clinii (două fişii drepte de pânză pentru lărgirea cămăşii), iar la subsuoară este introdusă pava (un pătrăţel de pânză), pentru a facilita mişcarea braţului. Cămaşa dreaptă confecţionată din pânză de cânepă sau cânepă şi bumbac era purtată în zilele de lucru. Cămaşa de lucru nu era ornamentată, iar foile ei erau îmbinate prin cusătura în urma acului, la mâneci având găurele. În Moldova se întâlnește cămaşa dreaptă, confecţionată din pânză de lână ţigaie. Cămăşile de lână ţigaie sunt considerate deosebit de frumoase.

Cămaşa femeiască cu altiță, încreţită în jurul gâtului este o cămașă de sărbătoare, fiind astfel mai bogat ornamentată. Se compune din patru foi drepte încreţite în jurul gâtului, din care două reprezintă stanii din faţă şi spate şi două reprezintă mânecile. Ornamentele sunt dozate riguros şi sunt plasate de obicei în părţile mai vizibile şi mai puţin supuse uzurii (mâneca în special, mai puţin piepţii şi spatele). Ornamentul este dispus în special pe mînecă pe altiţă, încreţ şi râuri.

Altița este partea superioară a mânecii -umărul- care alcătuiește câmpul ornamental cel mai compact, desfăşurat pe orizontală. La cămăşile vechi altiţa este îngustă, plasată pe umăr, încadrată de cele mai multe ori de un chenar, fiind astfel limitată desfășurarea în spațiu.

Încreţul, porţiune îngustă de 5-8 cm, era plasat la iile mai vechi imediat sub altiță. Iniţial avea rolul de a încreţi mâneca pentru a da libertate de mişcare braţului, însă începând cu secolul al XIX-lea şi-a pierdut funcţia practică, având doar funcţie estetică, astăzi având doar rol ornamental. Încrețul se lucrează doar cu motive geometrice de culoare albă sau galben deschis, de multe ori fiind folosit firul de mătase vegetală care este mai strălucitor.

Râurile se desfășoară de la încreț la manșetă și formează ornamentul mânecii alături de altiţă şi încreţ. Râurile sunt aşezate pe mânecă drept sau oblic (costişăt). În general reiau motivul de bază al altiței, transpunându-l pe verticală. Mâneca se termină cu o manșetă largă sau cu o brățară, manșetă strâmtă care folosește motivul de la guler. Pe piept se reiau râurile verticale sau oblice care pot fi complete sau doar jumătăți de râuri. Un alt procedeu de împodobire a pieptului iei se caracterizează prin acoperirea în întregime a țesăturii de pe piept cu motive de broderie precum cele de pe altiță. Acest procedeu conferă iei o anumită masivitate, fapt care nu este în concordanță cu grația firească a piesei.

Spatele poate fi împodobit cu fragmente din altiță sau cu râuri mici.

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ie_rom%C3%A2neasc%C4%83

Broderiile

Punctele în care se lucrează broderiile iilor și cămășilor tradiționale românești sunt numeroase, variate și au utilități distincte. Ceea ce deosebeşte cusăturile româneşti de cusăturile vecinilor este alternarea câmpurilor brodate cu cele nebrodate, pentru a obţine un echilibru între diferitele câmpuri.

Câmpurile brodate variază pe ii în funcţie de regiune, dar în general se găsesc pe lângă cusături şi pe părţile ce trebuie puse în evidenţă la umeri şi pe braţ, de-a lungul gurii cămăşii, pe piept, uneori şi pe spate, la guler şi pe bentiţa, „brăţara” care închide jos mâneca cămăşii, când ea nu e largă ca în Oltenia, jos la poale şi mai rar în părţi, ridicându-se puţin în partea dreaptă şi în cea stângă. Între umeri -altiţă- şi cusătura de pe mânecă se află de foarte multe ori o broderie numită încreţ sau încreţeală. Este aşezată în partea de sus a braţului şi este lucrată cu aţă albă sau galbenă, mai rar de altă culoare. Constă din motive excusiv geometrice.

Punctul înaintea acului
Punctul înaintea acului se execută luând pe ac un număr de fire, pășind cu acul același număr de fire.

Puncte de ornamentație bazate pe tehnica înaintea acului:

1. punctul înaintea acului
punct de țesut simplu
punct de țesut apropiat
punct de țesut în diagonală
2. punctul bănățean în linie oblică pe dos
3. punctul dus și întors
4. ocolul
Punctul în urma acului

Cusutul brânelul sau nojâțala în cruce sau punctul bătrânesc plat sau neted

Cusutul brânelul sau nojâțala în cruce sau punctul bătrânesc plat sau neted
Punctul de tighel se lucrează fără distanță între puncte. Cu acest punct se conturează diferite motive ornamentale. Cu acest punct erau îmbinate foile cămășii drepte din zona Botoșanilor. Gura cămășii era tivită tot în urma acului.

Puncte de ornamentație bazate pe tehnica în urma acului:

1. puncte în urma acului simple

punctul în urma acului simplu
punctul în urma acului dublu
punctul de nisip
punctul de tighel
punctul bătrânesc
2. puncte în urma acului cu buclă

punctul de lănțișor
lănțișor cu puncte mari și puncte mici
punctul de lănțișor lucrat în zigzag
punctul de lănțișor de Vrancea, simplu și dublu
Cusutul în punct de „lănţişor sau lănţic” este un punct foarte vechi, cunoscut în unele regiuni ca „peste ac”. Este utilizat în decorul cămășilor și se execută pe o singură față.

Punctul oblic
Punctul oblic este punctul din care se formează punctul cruce.

Puncte de ornamentație bazate pe tehnica punctului oblic:

1. punctul oblic propriu-zis

punctul oblic
punctul zigzag
punctul de jumătate de cruciuliță
punctul de cruciuliță
cu o față
cu două fețe
lucrat într-un singur șir de puncte
lucrat la două șiruri de puncte
punctul bosniac
punctul steluță
punctul dracului
punctul încrucișat
simplu
apropiat
dublat
înnodat
punctul de spinișor
simplu
dublu
lucrat oblic
pentru flori, frunze și spice
punctul de rămurică
2. punctul de șnur

punctul de șnur oblic sau drug
punctul de șnur drept
în linie dreaptă
în linie curbă
lucrat pe colț
a) cu fir gros răsucit
b) îngust lucrat pe contur
c) punct de șnur urzit
3. punctul de feston

puncte de feston lucrate în linie dreaptă
feston lucrat în linii curbe (gura păpușii pe cerc)
feston lucrat în unghi drept (gura păpușii pe pătrat)
puncte de feston folosite la cheițe
cheița purecel
cheița în puncte egale de feston
cheița în puncte inegale de feston
feston dublu pe scris
Cheițele sunt puncte cu ajutorul cărora se unesc două bucăți de pânză. Se execută cu fir roșu, negru, uneori chiar alb.

Cusutul în puncte crucișești este un procedeu străvechi de împodobire a iilor. El se realizează în cruci drepte sau pe o față, în două fețe și în cruci duble. Cusătura în cruci se poate executa bine numai pe o pânză cu firul perfect regulat, deoarece pentru a lucra cruciulițele trebuie numărate firele pe pânză. Punctul cruce cu două feţe a fost folosit în zona etnografică Vâlcea și în nordul Olteniei pentru a forma motive ornamentale folosite pe oprege, cămăși femeiești, pe obiecte care necesită decor cu față dublă. Tehnica a fost împrumutată din Transilvania.

Firele
Firele cu care se lucrează broderiile sunt: arniciul, înlocuit treptat cu moulineul, mătasea nerăsucită și ibrişimul, bumbăcelul, cotonul perle, mătasea vegetală, lînica, beteala şi firele aurii sau argintii. Firul de aur şi de argint nu este foarte vechi, iar fluturii sunt mai noi. Fluturii, un material strălucitor, se punea împreună cu mărgelele pentru a separa anumite zone de broderie de altele.

Cromatica
Culorile cele mai obişnuite sunt roşu, violet, galben ca lămâia, portocaliu, verde, negru, mai rar albastru, alb, brun. Firul era vopsit de ţărancă însăşi după reţete străvechi, pe care fiica le primea de la mamă şi le transmitea copiilor ei. Culorile erau de origine vegetală, preparate cu grijă şi răbdare din plante, buruiene, arbori fructiferi sau sălbatici. Cele mai vechii ii sunt în general de pânză de in sau de cânepă, brodate cu lână sau cu mătase. Broderia cu mătase pe pânză de bumbac era făcută în perioada în care se introdusese bumbacul şi încă se mai cosea cu mătase.

Ţesăturile
Lâna oilor, cânepa, inul și bumbacul au constituit materialele de bază, folosite încă din epoca neolitică pentru confecționarea pieselor de îmbrăcăminte. În societatea feudală românească, încă din secolul al XIII-lea erau utilizate mătăsurile țesute cu fir de aur și stofele luxoase aduse de negustorii italieni din Asia Mică, Lombardia și vestul Europei. Utilizarea borangicului pe teritoriul locuit de români este atestată arheologic încă din secolele X-XIII. Bumbacul a fost introdus mai întâi în Dobrogea datorită climei asemănătoare celei mediteraneene. Tehnicile de cusut au cunoscut o amplă aplicare pe țesăturile de lână, cânepă, in și bumbac. Practicarea unora dintre tehnicile de cusut a fost condiționată de structura materialului. Cusăturile se practicau pe pânzeturi dintre care cele mai vechi erau cele de in sau cânepă țesută în casă, aceeași pe întreg cuprinsul României: din tort în tort în Oltenia, din fuior în fuior în Muntenia, Dobrogea, Moldova și din pânză groasă în Maramureș, Țara Oașului, Țara Lăpușului, Sălaj. Pânzeturile mai fine de in sau de cânepă sau din cânepă și in (pânză învăluită) erau utilizate pentru decorarea prin cusături. Mai târziu s-au folosit din cânepă sau in cu bumbac sau numai din bumbac. O mare răspândire au avut horboatele sau horboțica de prosoape, de cearșafuri sau de cămăși. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au început să se răspândească tot mai mult țesăturile de fabrică, din ce în ce mai fine: joljul, batistul, marchizetul, grenadina, tiulul brodat. Pe etamină care era țesută numai pentru a fi brodată, cusăturile se executau foarte ușor și într- ogamă ornamentală variată.

Motive de broderie

Motivul socio-economic „călița ocolită”
Din punct de vedere tematic, motivele ornamentale care formează structura decorativă a iilor sunt motive abstracte cu origine tematică neclară, motive concrete inspirate din natură și din mediul înconjurător și motive simbolice. Motivele concrete se împart în alte două grupe: fiziomorfe, reprezentând fenomene din viața vegetală, animală și umană și skeomorfe, reprezentând uneltele de muncă, obiectele folosite în viața cotidiană. Motivele fiziomorfe se împart în: fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe și motive cosmice. Motivele fitomorfe sunt inspirate din domeniul plantelor, cele zoomorfe din lumea animalelor, antropomorfe sunt cele redate de artistul popular din propria imaginație, iar cele cosmice au legătură cu corpurile cerești.

După modul în care sunt stilizate, se împart în motive geometrice și motive desenate liber, iar din punct de vedere istoric sunt motive tradiționale sau moștenite și motive create recent. Din punct de vedere geografic se împart în motive autohtone și motive imigrate.

Portul popular din Oltenia
În zona Mehedinți cămașa este încrețită la gât și cu altiță de dimensiuni apreciabile, brodată cu roșu- vișiniu sau negru. Încrețul este cusut cu punctul „urzit pe fir” cu fir de mătase albă sau galbenă, bentița de la guler are diferite broderii, iar mâneca se termină cu manșetă. Specific cămășilor vechi oltenești este mâneca largă, fără manșetă. Râurile brodate pe lungimea mânecilor sunt dispuse vertical sau oblic. În broderii este folosit punctul simplu de contur sau tighelul, punctul cruce și punctul de umplutură.

În zona Gorj ia este făcută din pânză de bumbac țesută în casă, brodată cu fire de arnici, mătase, fir de aur sau argint, paiete din metal asortate firului cu care au fost executate motivele. În realizarea broderiilor s-au folosit puncte foarte vechi cum ar fi: lănțișorul, punctul simplu cu o singură față sau cu două fețe, punctul „cruce”, punctul „urzit pe fir” pentru încreț, punctul „lucrat pe dos” care are o vechime remarcabilă, punctul de broderie plină sau punctul oblic sau drept.

În zona Vâlcea cămașa este încrețită la gât, iar altița este decorată bogat cu figuri geometrice și florale aplicate în șiruri despărțite prin ajur sau șabac. Bentița de la guler este brodată cu punctul cusut pe dos, încrețul este lucrat cu punctul „urzit pe fir” cu figuri geometrice și cu intercalații de culoare. Râurile brodate pe lungimea mânecilor sunt lucrate de la încreț în jos în sens oblic, iar în partea de jos mâneca este strânsă într-o manșetă îngustă, brodată ca și bentița de la guler. La iile mai noi pe piepții iei broderia este foarte bogată, fiind executată cu aceleași motive și aceeași cromatică ca și altița. La iile mai vechi motivele care decorează piepții iei sunt diferite de motivele care de pe altiță și râuri.

Specifică zonei Romanați este ia cu guleraș și altiță, alcătuită din galoane dispuse transversal în care se repetă motivul de formă „S”. Încrețul este decorat cu motivul „romb prelungit” în care sunt incluse și romburi mai mici. Mâneca este împodobită cu un singur galon așezat de la ornamentul încrețului în jos, reprezentând unul dintre galoanele altiței. Brățara sau manșeta este strâmtă, brodată cu același ornament. Motivul ornamental al altiței se repetă și pe piept, iar tivul poalelor cămășii este cusut cu roșu. Punctele cu care sunt executate broderiile sunt: punctul simplu, punctul de contur cu umplutură, broderie plină lucrată pe fire numărate în sens oblic, punctul „urzit pe fir”, lucrat cu fir galben și auriu și punctul lănțișor lucrat cu fir metalic auriu. Motivele decorative sunt geometrice, florale, figuri omenești stilizate, iar în cromatică predomină albastrul marin, cu intercalații de fire metalice aurii. Pe altiță, mâneci și piepți decorația este aplicată în sens diagonal, folosind fire de culoare albastru marin, fir de aur cu puțin roșu cu intercalații de galben auriu.

În zona Dolj, iile au aceeași croială clasică, încrețită la gât, cu altiță, încreț și râuri. Gulerașul este îngust, sub formă de bentiță. Broderia este foarte fină și acoperă toate părțile componente ale iei. Culoarea broderiei este în armonie cu alesăturile care decorează catrințele și vâlnicul. Ia este din pânză de bumbac, cu bentiță aplicată pe trei rânduri de încreți lucrat cu fir de mătase roșie. Broderia este executată cu punctul cruce cu fir de mătase de culoare roșie, punctul în cruce lucrat pe două fire, punctul tighel, punctul oblic pe fire numărate, punctul lănțișor, punct cruce dublu lucrat cu beteală argintie, punctul „gura păpușii”.

Portul popular din Muntenia
Ia costumului popular din Muntenia este încrețită la gât, cu bentiță, iar mâneca în partea de jos se termină fie cu o brățară, fie cu pumnaș ce consta din suflecarea extremității mânecii și acoperirea ei cu broderie executată pe fir, pe dosul mânecii, strânsă cu brățară sau bentiță îngustă brodată. Acest obicei se întâlnește și în sudul Transilvaniei.

Decorația iilor din zona Argeș este formată din figuri geometrice, iar broderia se încadrează într-o așezare repetată. Dintre motivele decorative des întâlnite în această zonă este frunza de brad stilizată sau crestăturile aplicate obilic pe o nervură susținătoare. În zona Argeș există și un tip de ie foarte veche, cu mâneca largă, de tip oltenesc.

În zona Dâmbovița iile au un decor compus din figuri simbolice și florale care sunt aplicate pe mânecă mai jos de încreț, între cele două șiruri în formă de galon. Iile cu râurile pe mâneci, care sunt aplicate chiar de la baza altiței și împart încrețul în două sunt întâlnite și în această zonă ca și în zona Muscel.

Ia costumului din Breaza, Prahova are un caracter specific local prin ornamentul dispus într-una sau două benzi orizontale care decorează mâneca. Crețurile de sub guler sunt susținute de „ciupag”, element pătruns din Transilvania.

Iile din zona Râmnicu Sărat sunt de tip vechi, din secolul al XVIII-lea, fiind confecționate din pânză de in combinată cu cânepă, cu altiță croită separat și mâneca terminată cu bentiță brodată pe dos și răsfrântă pe față. În această zonă s-a folosit cămașa lungă din cânepă, cu poale formate din două foi și doi clini.

Decorația iilor din zona Vlașca este foarte discretă, altițele au diferite compuneri din figuri geometrice: pătrat, romb, dreptunghi. În această zonă se mai remarcă ii fără râuri în lungimea mânecii, oprind decorul la încreț, iar mâneca terminându-se prin bentiță și volănaș decorat discret cu bibiluri.

În zona Teleorman iile sunt bogat decorate, iar cromatica este sobră predominând roșul vișiniu, cafeniu, albastrul pastelat.

În zona Oltului ia este alcătuită din aceleași elemente componente ale iilor din România și din regiunea Munteniei, constituind piesa principală a costumului

 

 

sursa>> http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ie_rom%C3%A2neasc%C4%83#Tipuri_de_c.C4.83m.C4.83.C5.9Fi

Cusăturile și broderiile costumului popular din România, Tomida D. Ecaterina, Ed. Tehnică, București, 1972
Arta populară din zona Botoșanilor, Paveliuc Olariu Angela, 1980
Cusături populare din zona Argeșului, Podoleanu Liliana, Podoleanu Emilia, Ed. Ceres, București, 1983
Arta ţărănească la români, Oprescu Gheorghe, Cultura Naţională, Bucureşti, 1922