Preluare articol Adevarul

La Breaza încă se coase respectându-se arhetipul, modelul tradiţional specific zonei, transmis de la o generaţie la alta care nu se întâlneşte în altă parte a ţării şi nici măcar a judeţului Simbolurile iei şi ale modelelor cu care este decorată s-au pierdut în timp şi nimeni nu mai ţine cont astăzi de faptul că unui anumit tip de cusătură i se atribuia în trecut proprietatea magică de a feri pe cel care o poartă de farmece şi de boli sau, din contră, motivul era purtat doar în zile de doliu sau de femeile în vârstă. În trecut, ia spunea o poveste întreagă, era ca o carte de identitate a femeii care o purta. În funcţie de model, puteai să spui dacă femeia respectivă este căsătorită sau dacă este văduvă, în doliu sau încă îşi caută sortitul. Astăzi ia este apreciată în funcţie de complexitatea broderiei, de calitatea pânzei şi de preţ. Puţini sunt cei care ştiu ce cumpără şi ce poartă, totul este ca modelul şi culorile în care a fost brodată să se asorteze cu restul ţinutei.

Oraşul Breaza din judeţul Prahova a rămas, alături de Tismana din Oltenia şi de Topoloveni de Argeş, printre puţinele centre vii din Muntenia unde ia tradiţională a supravieţuit timpului, spune etnograful Vasile Focşeneanu. La Breaza încă se coase respectându-se arhetipul, modelul tradiţional specific zonei, transmis de la o generaţie la alta care nu se întâlneşte în altă parte a ţării şi nici măcar a judeţului. Vasile Focşeneanu, etnograf şi profesor de istorie la Liceul „Aurel Vlaicu“ din Breaza, susţine că specifice localităţii sunt şase modele, motive ale căror denumiri şi forme au fost transmise din mamă-n fiică. „«Roatele», «Crestele», «Bătrânelul», «Velincioara», «Buclavaua», «Covoraşul» sunt modele specifice zonei noastre, Valea superioară a Prahovei, o subzonă etnografică a Munteniei. În această zonă există un ax, care cuprinde localităţile Breaza - Comarnic şi în jurul lor, dar până în Valea Doftanei, unde întâlnim alte influenţe din partea Vrancei, ax în care aşezările rurale au individualizat, au particularizat ce este specific acestei subzone. Din păcate, găsesc foarte multe albume cu aceste modele şi cei care realizează albumele spun că sunt modele de Vrancea sau olteneşti, dar sunt modele de Breaza“, explică profesorul Vasile Focşeneanu pentru ziarul Adevarul.

Un alt model sută la sută original din Breaza este „Roatele“, care se mai numeşte şi „Abundenţa“ sau „Roata norocului“. Este o broderie bogată, complexă, formată din cercuri reprezentând perfecţiunea, cu opt petale în mijloc şi pene pe margini. Despre acest motiv se spune că atrage norocul.

Tradiţia de la Breaza are reguli stricte în ceea ce priveşte cromatica iilor, aleasă în funcţie de femeia care urma să o poarte. Astfel, la copii, iile sunt colorate, înflorate, uneori cu modele de animale, la domnişoare, iile sunt vesele, cusute cu roşu şi alb, pentru ca după măritiş, cromatica să se mai estompeze, pentru a da senzaţia de seriozitate. Se purtau astfel, în cazul femeilor stabilite la casa lor, mai mult albastru şi bleu, iar spre sfârşitul vieţii, se foloseau mai mult culorile inchise cu negru predominant. De asemenea, ia de doliu este cea brdoată exclusiv cu aţă de culoare neagră, chiar dacă pânza rămâne albă. Spre sfârşitul anilor ’20, odată cu apariţia în public a Reginei Maria îmbrăcată în port popular muntenesc, ia şi cromatica ei au căpătat cu totul alte valenţe. Profesorul Vasile Focşeneanu povesteşte că, în anul 1926, Regina Maria a venit în vizită la Breaza, iar localnicii i-au oferit în dar o ie cu motive specifice zonei. Nu era o ie să-i spunem clasică, brodată cu roşu şi negru, ci în culori pastelate, predominând violetul. În muzeul Liceului „Aurel Vlaicu“ există în prezent o replică a acelei ii, pe care au realizat-o elevii în anul 2015. „A fost un proiect al elevilor din liceul «Vlaicu», cu care s-au prezentat la concursul Cultură şi Civilizaţie în România. S-a încercat reconstituirea iei din anul respectiv, mai exact din octombrie 1926, atunci când Regina Maria a vizitat la Breaza Casele Naţionale România Mare, iar oamenii s-au gândit să-i ofere un dar. Pentru că Regina a fost cea care a ridicat la rang de valoare naţională ia, mai ales pe cea din Nordul Munteniei, din zona Muşcelului, din Nordul judeţului Dâmboviţa, atunci brezenii au considerat că va fi un dar preţuit de Majestatea Sa. Am ales culorile care-i plăceau reginei, nuanţele de mov, pentru că Regina Maria a lăsat şi prin testament culoare de doliu să fie movul. Ca o paranteză, poate că nu mulţi ştiu că ea a ţinut doliu alb după regele Ferdinand, uşor atipic. În realitate, un om şcolit, ştie că în preistorie, albul era culoare de doliu, nu negru. Şi pentru că îndrăgea foarte mult modelele stilizate, am ales covorul românesc şi pe nuanţele acestea de mov“, a mai spus profesorul Focşeneanu. Cum ne dăm seama dacă o ie este made in China Atunci când evaluăm o ie pentru a-i stabili vechimea, trebuie verificate în primul rând tipul de ţesătură pe care este cusută şi modul în care a fost încheiată, cum sunt unite părţile. Sunt elementele care ne vor ajuta să identificăm cu aproximaţie evident perioada în care a fost realizată. O ie veche de mai bine de 150 de ani, cusută pe pânză ţesută în casă, la război, este realizată din mai multe bucăţi de material care sunt unite între ele manual. Fiecare piesă este tivită, iar îmbinarea este realizată cu acul într-un anumit tip de nod care nu deranjează deloc din punct de vedere estetic, ba din contră, dă senzaţia de ajur, de broderie. Lărgimea bluzei este dată de clini care sunt introduşi în partea inferioară a mânecii. Diferenţa dintre o ie cusută de mână la Breaza este evidentă. În stânga (cu albastru) este o replică din China, în dreapta este ia brodată la mână întrr-un atelier din Breaza.

Avem în muzeul de la Breaza o ie mocănească din anii ’20, are şi creţul diferit (n.r. – modelul din jurul gâtului), este mocănesc, în sensul că apare pe spate o bentiţă, iar creţul propriu-zis apare doar pe faţă. Un alt element important este acela că este realizată pe pânză pescărească sau pânză de casă ţesută manual, în război de ţesut. Este o mare diferenţă între o ie cusută pe pânză, la război mecanic şi o ie cusută pe pânză de casă. Pânza de casă se deosebeşte prin faptul că lăţimea este relativ mică şi asta pentru că spata de la războiul de ţesut era foarte îngustă. Apoi ia este încheiată manual pe clini foarte înguşti. Asta deosebeşte ia mocănească de ia contemporană din perioada interbelică sau postbelică“, mai spune profesorul. La fel se întâmplă şi în cazul feţelor de masă cusute în casă cu modele tradiţionale. Până la finalul secolului al XIX-lea nu exista suport material, pânză dublu lată de 1 metru şi 40 de centimetri şi asta pentru că războaiele de casă nu permiteau realziarea materialului cu aceste dimnensiuni atât de mari. Înainte de Primul Război Mondial, susţine rofesorul Focşeneanu, pentru obţinerea unei feţe de masă mai late de un metru, femeile erau nevoite să îmbine mai multe fâşii de pânză. „Se numeau foi, aşa le spuneau bătrânele, iar la mijloc erau prinse într-o cheiţă. Nu avem cum să întâlnim feţe de masă dublu late înainte de Primul Război Mondial“, spune Focşeneanu. Noi facem o ie pe lună, chinezii – mii pe zi Anda Mănescu, elevă a profesorului Vasile Focşeneanu, este una dinte tinerele care au decis să ducă mai departe tradiţia iei de Breaza. S-a născut cu acul în mână, spune Anda, a cărei bunică a fost cea care a învăţat-o mai întâi să coasă pe etamină „ca să-şi facă mâna“ şi abia apoi a trecut la nivelul superior, broderie pe pânză de borangic. Are un mic atelier la Breaza unde învaţă şi alte tinere să brodeze respectând modelele tradiţionale. În atelierul de la Breaza, broderia este cusută integral de mână, motiv pentru care este nevoie de o lună întreagă pentru a termina o singură ie

„La o singură ie se lucrează cel puţin o lună. la Breaza cusătura este manuală, de fapt totul se face manual, broderia, tivurile, ajururile, creţul de la gât care nu poate fi imitat de nicio maşină, ceea ce justifică şi preţul unei astfel de ii cusute de noi“, explică Anda. Marele necaz al cusătoreselor de la Breaza este că de trei-patru ani, pe piaţa internaţională au apărut replici ale iilor româneşti inspirate de modelele tradiţionale zonei la care ne raportăm.

Sunt realizate în China sau în India, însă calitatea acestor copii este mult inferioară celor autentice. Mai mult, susţine Anda,producator de ii, motivele tradiţionale de la Breaza nu sunt protejate de nicio lege, astfel că oricine poate să şi le însuşească. „Motivul «Creasta de cocoş» sau «Crestele munţilor» sau «Crestele de Breaza», acesta este modelul pe care le-a copiat indienii şi chinezii cel mai mult. Noi putem să facem una pe lună, ei pot face mii pe zi. Cu trei ani în urmă, când tradiţia noastră a revenit în modă au început şi replicile. Partea cea mai proastă este că noi nu avem modelele protejate de nicio lege, de nicun patrimoniu, de nimic, nu sunt considerate patrimoniu naţional, aşa că oricine poate să şi le însuşească. Nimeni nu precizează că aceste modele sunt româneşti şi sunt din zona Breaza. Eu scot modele vechi, unicat de pe ii vechi, de pe bucăţele de pânză salvate de la bătrâne. Modelele noastre ar trebui să intre în patrimoniul local al Brezei, pentru că sunt ale comunităţii.  Facem asta ca să ne putem păstra identitatea, ca nu cumva să le înregistreze indienii şi să spună că sunt ale lor, dacă noi nu avem o lege în sensul ăsta.. Ajurul de pe ia de la Breaza, imposibil de copiat de fabricile din China şi India FOTO Diana Frîncu Pentru necunoscători, replicile chinezeşti sau indiene ale iilor tradiţionale româneşti pot trece drept autentice în ciuda faptului că diferenţele sunt evidente. În primul rând niciuna dintre copiile iilor nu au ajur, pentru că o astfel de broderie este montată cu ac şi aţă în spărtura pânzei, iar o maşină nu poate face aşa ceva. Apoi, „creţul“ din zona gâtului, nu poate fi realizat de maşină, ci doar de mână, pentru că se coase pe fire, cu un nod anume. La iile chinezeşti acel creţ din dreptul gâtului se obţine printr-o bentiţă sau printr-un şnur banal. Mai mult, atunci când vreţi să cumpăraţi o ie, trebuie să verificaţi broderia pe spate. Acolo se vede clar dacă a lucrat o maşină sau totul este făcut la mână. Este important de ştiut că broderia realizată mecanic se poate distruge într-o secundă. Este suficient să tragem de un capăt de aţă şi totul se destramă.